Accident cu trei victime pe Valea Oltului. Un camion și un autovehicul s-au ciocnit

de: Vasile Mirabela
20 04. 2022

Un incident rutier a avut loc, miercuri dimineață, pe Valea Oltului. Accidentul a avut loc între un TIR și un autoturism, spune IPJ Vâlcea. În urma impactului puternic, trei oameni au fost răniți și transportați la spital.

Accident cu trei victime pe Valea Oltului. Un camion și un autovehicul s-au ciocnit

”Din primele verificări efectuate, se pare că ar fi vorba de o coliziune între un tir și un autoturism pe DN 7, în localitatea Brezoi. În urma impactului a rezultat rănirea a 3 persoane, care vor fi transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea condițiilor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, a declarat IPJ Vâlcea.

Traficul a fost descongestionat după câteva ore de la incident.

Totodată, în urmă cu doar o zi, un accident cumplit a avut loc pe DN1, chiar lângă Capitală. Nu mai puțin de șase mașini au fost implicate în incident, iar traficul fusese restricționat. De altfel, un elicopter SMURD a fost trimis la fața locului.

Accidentul a avut loc lângă localitatea Baloteși, iar în urma impactului violent au fost rănite 5 persoane din cele 11 care erau în autovehicule. Cel puțin doi oameni sunt încarcerați.

„La fața locului, s-au deplasat polițiștii Serviciului Rutier Ilfov, pentru cercetări, iar din primele verificări a rezultat faptul că, în evenimentul rutier, au fost implicate 5 autoturisme. Din impact, a rezultat rănirea a 4 persoane, care urmează să primească îngrijiri de specialitate de la echipajele medicale sosite la fața locului”, au anunțat polițiștii.

Radare noi anunțate de autorități. Vor fi montate sute de radare fixe

Șoferii din toată țara trebuie să aibă grijă. Poliția româna a anunțat că vor fi amplasate mai multe radare pe şoselele din ţară, ținta exactă fiind de a reduce numărul accidentelor rutiere.

Oficialitățile au anunțat achiziția a nu mai puțin de 500 de camere de supraveghere și 300 de radare fixe.  Dispozitivele ar putea fi implementate prin programul PNRR, până în 2025.

„În acest moment, Poliția Română nu deține sistem de camere fixe dotate cu aparatură radar pentru supravegherea traficului rutier. Structurile de poliție rutieră la nivel național acționează în medie cu 340-350 de dispozitive radar zilnic”, a declarat Bogdan Oproiu,  Direcția Rutieră.